Agenţia de Plăţi și Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează începând de luni, 09 martie 2020, eliberează adeverinţe pentru beneficiarii Măsurii 14 – Bunăstarea animalelor, care intenţionează să acceseze credite în vederea finanţării activităţilor curente, de la instituţiile bancare și nebancare ce au încheiat convenţii cu APIA, pentru anul de angajament 2020.
Astfel, potrivit convenţiilor, la solicitarea scrisă a fermierului, APIA eliberează o adeverinţă prin care confirmă că acesta a depus cerere de plată aferentă anului de angajament 2020, pentru Măsura 14 – Plăţi în favoarea bunăstării animalelor – pachetul a) porcine sau pachetul b) păsări.
De asemenea, prin adeverinţă se confirmă valoarea de 75% din valoarea sumei solicitate în cererea de plată aferentă anului de angajament 2020.
Valoarea creditului va fi de până la 90% din suma înscrisă în adeverinţa cuvenită beneficiarului pentru Plăţile privind bunăstarea animalelor, Campania 2020.
Fondul de Garantare a Creditului Rural IFN – SA (FGCR) și Fondul Naţional de Garantare a Creditului pentru întreprinderi Mici și Mijlocii IFN – SA (FNGCIMM) garantează maxim 80% din valoarea fiecărui credit acordat de bănci fermierilor.
Reamintim fermierilor ca potrivit Ordinului MADR nr. 703/2013, cu modificările și completările ulterioare, ordin care stabilește condiţiile în care se vor încheia convenţiile dintre instituţiile financiar-bancare și nebancare și APIA, în vederea finanţării de către acestea a activităţilor curente ale beneficiarilor plăţilor derulate de instituţia noastră în baza adeverinţelor eliberate, dobânda aferentă acordării creditelor va fi de RON-ROBOR 6M + maxim 2%.
În ce privește comisioanele practicate de instituţiile finanţatoare, APIA atrage atenţia fermierilor care doresc să acceseze credite pentru finanţarea capitalului de lucru în vederea desfășurării activităţilor curente, să analizeze cu atenţie sporită soluţiile de finanţare propuse de instituţiile financiar-bancare și nebancare în ceea ce privește costul acestora, astfel încât să aleagă modalităţile de finanţare care răspund cel mai bine necesităţilor proprii.
Toate convenţiile încheiate între APIA, instituţiile bancare și nebancare și FGCR/ FNGCIMM vor fi postate pe site-ul instituţiei, la adresa: www.apia.org.ro, în secţiunea Convenţii, Acorduri, Protocoale.
Transilvania |
Agenţia de Plăţi și Intervenţie pentru Agricultură – BANCA TRANSILVANIA SA – Fondul de Garantare a Creditului Rural IFN – SA |
BRD |
Agenţia de Plăţi și Intervenţie pentru Agricultură – B.R.D. – GROUP SOCIETE GENERALE SA – Fondul de Garantare a Creditului Rural IFN – SA |
CEC Bank SA |
Agenţia de Plăţi și Intervenţie pentru Agricultură – CEC BANK SA – Fondul de Garantare a Creditului Rural IFN – SA Agenţia de Plăţi și Intervenţie pentru Agricultură – CEC BANK SA – Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii SA – IFN |
OTP |
Agenţia de Plăţi și Intervenţie pentru Agricultură – OTP BANK ROMANIA SA – Fondul de Garantare a Creditului Rural IFN – SA Agenţia de Plăţi și Intervenţie pentru Agricultură – OTP BANK ROMANIA SA – Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii SA – IFN |
Banca Românească |
Agenţia de Plăţi și Intervenţie pentru Agricultură – BANCA ROMÂNEASCĂ MEMBRĂ A GRUPULUI NAŢIONAL BANK OF GREECE – Fondul de Garantare a Creditului Rural IFN – SA |
Libra Internet Bank |
Agenţia de Plăţi și Intervenţie pentru Agricultură – LIBRA INTERNET BANK SA – Fondul de Garantare a Creditului Rural IFN – SA |
First Bank |
Agenţia de Plăţi și Intervenţie pentru Agricultură – FIRST BANK SA – Fondul de Garantare a Creditului Rural IFN – SA |
Creditcoop |
Agenţia de Plăţi și Intervenţie pentru Agricultură – BANCA CENTRALĂ COOPERATISTĂ CREDITCOOP – Fondul de Garantare a Creditului Rural IFN – SA |
Raiffeisen Bank |
Agenţia de Plăţi și Intervenţie pentru Agricultură – RAIFFEISEN BANK SA – Fondul de Garantare a Creditului Rural IFN – SA |
BCR |
Agenţia de Plăţi și Intervenţie pentru Agricultură – BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ SA – Fondul de Garantare a Creditului Rural IFN – SA Agenţia de Plăţi și Intervenţie pentru Agricultură – BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ SA – Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii SA – IFN |
Intesa Sanpaolo |
Agenţia de Plăţi și Intervenţie pentru Agricultură – BANCA COMERCIALĂ INTESA SANPAOLO ROMANIA SA – Fondul de Garantare a Creditului Rural IFN – SA |
EximBank |
Agenţia de Plăţi și Intervenţie pentru Agricultură – BANCA DE EXPORT-IMPORT A ROMÂNIEI – EXIMBANK SA – Fondul de Garantare a Creditului Rural IFN – SA Agenţia de Plăţi și Intervenţie pentru Agricultură – BANCA DE EXPORT-IMPORT A ROMÂNIEI – EXIMBANK SA – Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii SA – IFN |
UniCredit |
Agenţia de Plăţi și Intervenţie pentru Agricultură – UNICREDIT BANK SA – Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii SA – IFN |
Credit Agricole |
Agenţia de Plăţi și Intervenţie pentru Agricultură – CREDIT AGRICOLE BANK ROMANIA SA – Fondul de Garantare a Creditului Rural IFN – SA |
FRGCIP |
Agenţia de Plăţi și Intervenţie pentru Agricultură – Fondul de Garantare a Creditelor pentru Întreprinzătorii Privaţi IFN SA |
Patria Bank |
Agenţia de Plăţi și Intervenţie pentru Agricultură – PATRIA BANK SA – Fondul de Garantare a Creditului Rural IFN – SA |