Direcţia Antifraudă, Control Intern

Direcţia antifraudă, control intern (DACI) este subordonată direct directorului general al APIA și îndeplineşte, potrivit prevederilor legale, atribuţii de control în toate domeniile de activitate ale APIA.

(2) DACI își exercită atribuțiile de control și prevenție în vederea asigurării protecției intereselor financiare ale Uniunii Europene și ale României, prin intermediul funcționarilor publici de conducere și de execuție din cadrul celor două servicii:

  • Serviciul antifraudă;
  • Serviciul control intern.

Art. 44. (1) DACI cooperează cu Departamentul pentru Lupta Antifraudă (DLAF)  și are în vedere obiectivele Strategiei naţionale anticorupţie 2021-2025, în scopul asigurării protecției financiare a bugetului Uniunii Europene și a bugetului național al României pentru fondurile gestionate de APIA .

  • DACI desfăşoară activităţi de constatare şi sancţionare a neregulilor şi fraudelor apărute în legătură cu modul de obţinere şi/sau acordare a fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora gestionate de APIA, precum şi acţiuni de prevenţie şi control intern privind modul de implementare și respectare a legislaţiei şi a procedurilor interne de către personalul APIA, în conformitate cu:
    1. Legea nr. 1/2004 privind înfiinţarea şi organizarea Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, cu modificările şi completările ulterioare;
    2. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora, cu modificările și completările ulterioare;
    3. Hotărârea de Guvern nr. 875/2011 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 66/2011, cu modificările şi completările ulterioare;
    4. Ordonanţa Guvernului 119/1999 privind controlul intern şi controlul financiar preventiv, republicată, cu modificările ulterioare;
    5. Ordinul Secretariatului General al Guvernului nr. 600/2018 privind aprobarea Codului controlului intern/managerial al entităţilor publice;
    6. OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
    7. Ordonanţa Guvernului nr. 27/2002, privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor, cu modificările şi completările ulterioare;
    8. Legislaţia naţională şi europeană opozabilă fiecărui caz verificat, în parte;
    9. Regulamentul de organizare şi funcţionare a aparatului central APIA, Regulamentul-cadru de organizare şi funcţionare pentru centrele judeţene APIA și ROF-urile de organizare şi funcţionare ale fiecărui centru județean al APIA;
    10. Regulamentul intern al Agenției de Plăți și Intervenție  pentru Agricultură;
  • DACI primeşte şi înregistrează sesizările/memoriile/etc. provenite din exteriorul/interiorul Agenţiei, repartizate spre soluţionare de către directorul general al APIA. În urma unui proces de evaluare, analiză şi sinteză, DACI va efectua verificări proprii sau, cu aprobarea directorului general al APIA, va direcţiona sesizările primite către centrele judeţene APIA/alte instituţii abilitate, spre competentă soluţionare, după caz.
  • DACI elaborează și propune spre aprobare directorului general al APIA, Tematica anuală de control privind activitatea de prevenție la centrele județene ale APIA, întocmită de Serviciul antifraudă, precum și Planul anual de control intern preventiv și Tematica de control aferentă, întocmite de Serviciul control intern.
  • DACI efectează controale în baza sesizărilor/memoriilor/etc., inclusiv a autosesizării directorului general al APIA si a conducerii DACI, privind suspiciuni de nereguli, fraude sau posibile fapte de coruptie, precum si modul în care funcționarii de conducere sau de execuție din cadrul APIA aparat central, centrelor județene și locale își îndeplinesc atribuțiile ce le revin, în urma activității desfășurate.
  • DACI efectuează controale privind modul de solicitare și obținere de către beneficiari ai fondurilor europene și naționale gestionate de APIA de la bugetul Uniunii Europene și bugetul național al României, precum și modul în care funcționarii APIA își desfășoară activitatea de gestionare și acordare a sprijinului financiar solicitat de beneficiari, iar în urma controalelor formulează propuneri adecvate de eliminare/diminuare a deficiențelor constatate și/sau de sancționare, după caz.
  • DACI, în scopul desfăşurării activităţilor de control și îndeplinirii tuturor obiectivelor controalelor dispuse, în baza aprobării directorului general al APIA, are acces neîngrădit, în condițiile legii, la toate datele şi documentele solicitate pentru efectuarea și finalizarea verificărilor, atât în sedii, cât şi pe teren. În acest sens, structurile APIA/beneficiarii persoane fizice/juridice verificați, precum şi instituţiile implicate care dețin informații și documente privind aspectele sesizate sau care au legătură cu obiectul controlului, au obligaţia să pună la dispoziție toate datele şi documentele solicitate, în termenul indicat de echipele de control din cadrul DACI.
  • DACI poate solicita note explicative de la beneficiarii și/sau funcționarii publici de conducere sau de execuție verificați, după caz, în scris, împreună cu documentele referitoare la aspectele sesizate/ constatate care fac obiectul controlului dispus, precum și orice alte înscrisuri necesare pentru clarificarea aspectelor verificate;

(9) Pentru realizarea atribuțiilor ce îi revin, în vederea formulării unor concluzii fundamentate și avizate din punct de vedere legal și procedural care să susțină măsurile dispuse prin Notele de control, cu aprobarea directorului general al APIA, DACI poate solicita desemnarea în cadrul echipelor de control a personalului din cadrul direcțiilor de specialitate ale APIA, Centrelor judetene APIA, precum și MADR pentru asigurarea expertizei în domeniul care face obiectul controlului;

(10) Procesele – verbale de constatare/Notele de control  întocmite de către DACI sunt documente confidenţiale şi se comunică altor structuri APIA/altor instituţii şi/sau altor persoane fizice sau juridice numai cu acordul scris al directorului DACI şi al directorului general al APIA. Obligaţia de confidenţialitate este aplicabilă tuturor categoriilor de personal din cadrul APIA, la nivel central şi judeţean/local, cărora le-au fost comunicate actele de control antemenţionate.

(11) În conformitate cu prevederile art. 24, alin. (1) din Regulamentul Uniunii Europene nr. 1939/2017, coroborat cu art. 5 și art. 23 din Legea nr. 6/28.02.2021, în baza cărora a fost modificat și completat art. 8 din OUG nr. 66/2011, în situațiile în care în urma propriilor verificări efectuate rezultă indicii de fraudă / tentativă de fraudă, în sensul prevederilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 66/2011, DACI are obligația să sesizeze de îndată DLAF, DNA cazurile care sunt de competența Parchetului European potrivit prevederilor art. 22 şi art. 25 alin. (2) şi (3) din Regulamentul (Uniunii Europene) 2017/1.939.

(12) În cazul constatării unor nereguli şi/sau indicii privind producerea unor posibile fraude sau constatări a unor elemente care îmbracă forma instrucțiunilor de corupție sau celor asimilate faptelor de corupție, în conformitate cu prevederile art.8 alin.(1) sau (11) din OUG nr. 66/2011, cu completările și modificările ulterioare, structurile care au iniţiat verificările, altele decât DACI (structurile tehnice și de specialitate din cadrul aparatului central, centrele județene ale Agenției) , au obligaţia să sesizeze Parchetul European, DLAF, DNA. Structurile care au efectuat controlul/verificare trebuie să realizeze verificări complete și fundamentate din punct de vedere legal și procedural,  asumându-şi rezultatul consemnat și propunerile  din  notele de control/procesele-verbale de constatare a neregulilor, după caz, aprobate de şefii ierarhic superiori.

(13) În îndeplinirea atribuţiilor ce îi revin DACI nu emite puncte de vedere, nu autorizează la plată, nu efectuează verificări care, potrivit Regulamentului de organizare şi funcţionare al APIA şi dispoziţiilor legale în vigoare, sunt de competenţa altor structuri din cadrul Agenţiei şi nu acordă consultanţă juridică, economică sau tehnică.

(14) Pentru buna desfăşurare a activităţii, DACI întocmește referatul de necesitate şi specificaţii tehnice în vederea achiziţionării de produse/servicii necesare desfăşurării activităţii proprii, pe care le supune aprobării conducerii instituţiei.

(15) Implementează standardele de control intern managerial la nivelul DACI, în conformitate cu prevederile articolelor 2 şi 3 din Ordinul Secretariatului General al Guvernului nr. 600/2018 pentru aprobarea Codului controlului intern managerial al entităților publice, cu completările și modificările ulterioare.

Art. 45. (1) Serviciul antifraudă, în exercitarea şi realizarea funcţiei de control, conform legii, în scopul identificării de nereguli, fraude şi alte activităţi ilicite apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora, îndeplineşte următoarele atribuţii:

  • cooperează cu DLAF, în calitate de instituţie naţională de contact cu OLAF, care, în conformitate cu art. 325 din Tratatul privind funcţionarea UE, asigură protecţia intereselor financiare ale UE în România, precum şi cu alte instituţii naţionale/internaţionale de profil;
  • desfășoară activități de verificare a modului de solicitare şi de obţinere a fondurilor europene nerambursabile de către fermieri în urma cărora întocmește notă de control în care consemnează constatările din cadrul acestei activități, și după caz, activităţi de constatare şi sancţionare a neregulilor şi fraudelor apărute în obţinerea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora, conform OUG nr. 66/2011 şi a Normelor metodologice de aplicare aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 875/2011;
  • verifică şi implementează, în conformitate cu legislaţia în vigoare, la solicitarea directorului general, recomandările formulate de structurile/instituţiile de control/audit naţionale şi europene, care conţin constatări cu implicaţii financiare;
  • recepţionează sesizări provenite din interiorul/exteriorul Agenţiei care îi sunt repartizate spre soluţionare de către directorul general; în urma unui proces de evaluare, analiză şi sinteză, SAF va efectua verificări specifice, cu privire la aspectele care intră în sfera sa de competență, în cadrul cărora va solicita direcțiilor de specialitate/tehnice din cadrul APIA cât si centrelor județene, puncte de vedere, susținute de documente, cu privire la aspectele sesizate cât și cu privire la cele care se constată în cadrul verificărilor efectuate sau va direcţiona, către direcţiile de specialitate din cadrul APIA aparat central/ centrele judeţene/alte instituţii abilitate, spre competentă soluţionare; conform OUG nr. 66/2011, în cazul unor suspiciuni de fraudă, direcţiile de specialitate din cadrul APIA aparat central adoptă măsurile ce se impun, sesizează organele abilitate cu privire la rezultatul verificărilor efectuate şi înştiinţează conducerea DACI asupra acţiunilor întreprinse;
  • solicită şi primeşte din partea tuturor structurilor din cadrul APIA, persoanelor şi instituţiilor implicate, accesul la documente – în format electronic sau scris – putând obţine copii ale acestora în vederea efectuării şi finalizării actelor de control, asigurând confidenţialitatea acestora şi arhivarea lor în spaţii adecvate ori, după caz, le înaintează pe bază de opis către reprezentanţii cu atribuţii de control din cadrul altor instituţii, cu aprobarea directorului general, pentru cazurile care exced sferei de competenţă a APIA;
  • transmite, după aprobarea de către directorul general al APIA, procesele-verbale de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare cu implicaţii financiare către Serviciul recuperare debite din cadrul Direcţiei economice în 3 exemplare originale și anexe reprezentând fotocopii ale documentelor analizate;
  • întocmeşte şi prezintă, la solicitarea directorului general al APIA şi directorului DACI rapoarte, informări şi note privind activitatea serviciului;
  • întocmeşte şi actualizează regulamentul şi manualul de proceduri antifraudă, în conformitate cu modificările legislaţiei specifice domeniului de activitate;
  • personalul SAF participă la programe de pregătire profesională, seminarii, work-shop-uri interne şi externe în domeniul asistenţei financiare a Uniunii Europene, organizate de instituţiile de specialitate cu atribuţii în domeniu;
  • sesizează Departamentul de Luptă Antifraudă – DLAF, Direcţia Natională Anticorupţie – D.N.A., Parchetul European – EPPO , alte instituţii abilitate în cazul descoperirii unor indicii privind posibile fraude;
  • analizează, la solicitarea autorităţilor emitente, proiecte de acte normative privind domeniul antifraudă;
  • informează de urgenţă directorul general despre cazurile deosebite de posibile fraude constatate şi măsurile luate ori dispuse, precum şi despre posibile cazuri de corupţie în care este implicat personalul APIA care desfăşoară activitatea de control;
  • participă la lucrările diverselor colective de lucru organizate de APIA sau alte autorităţi pe probleme care vizează sfera sa de competenţă;
  • arhivează documentele specifice activităţii structurii, atât electronic, cât şi scris, în spaţiile alocate în acest sens de către conducerea APIA;
  • duce la îndeplinire orice altă sarcină dispusă de către directorul general al APIA/directorul DACI, în domeniul de activitate a direcţiei;
  • pentru organizarea şi desfăşurarea activităţii de prevenire şi/sau  control a neregulilor şi fraudelor, SAF întocmeşte un plan anual privind activităţile /măsurile de prevenire şi de control a fraudelor respectiv a neregulilor, acesta încadrându-se în activitatea de prevenţie, pe baza analizei factorilor de risc relevanţi identificaţi de SAF;
  • în cazul în care au fost identificate posibile fraude, SAF transmite nota de control autorităţilor competente, în vederea luării măsurilor prevăzute de lege. În cazul constatării unor elemente de natură penală, SAF sesizează autoritatea competentă să efectueze urmărirea penală, comunicând totodată un exemplar al documentului de control şi anexele acestuia, reprezentând fotocopiile documentelor analizate;
  • dacă în urma verificărilor efectuate se constată că s-au acordat sume cu titlul necuvenit, SAF transmite nota de control centrului judeţean unde cererea a fost instrumentată şi aprobată la plată, care, în termen de 20 zile lucrătoare de la primirea documentului realizează reinstrumentarea cazului prin emiterea notei de fundamentare;
  • în cazul în care, centrele judeţene APIA identifică posibile suspiciuni de fraudă, în urma verificărilor proprii sau asupra cazurilor semnalate de către alte entităţi, centre locale APIA, persoane fizice etc., acestea vor întreprinde măsurile pe care le consideră necesare în vederea soluţionării cazurilor identificate conform competenţelor atribuite de lege, vor sesiza DLAF şi de asemenea, pot înainta o copie, spre ştiinţă, SAF.
  • personalul de conducere și de execuție, implicat în activitatea auditată, trebuie să prezinte documentele solicitate cu ocazia efectuării misiunilor de audit public intern la solicitarea echipei de audit intern;
  • documentele solicitate de către directorul Direcției audit intern/auditorii interni vor fi prezentate/comunicate, după caz, cu celeritate sau în termenul stabilit de aceștia, fie în original sau în copii certificate ‚,conform cu originalul’’ și semnate de persoana responsabilă;
  • elaborează şi transmite Direcției audit intern un plan de acţiune pentru implementarea recomandărilor avizate de către directorul general al APIA prin Raportul de audit intern;
  • asigură urmărirea aplicării planului de acţiune, respectiv implementarea recomandărilor la termenele stabilite prin planul de acţiune;
  • informează periodic Direcția audit intern sau la termenele stabilite de către DAI cu privire la stadiul de implementare a recomandărilor, progresele înregistrate şi termenele care nu sunt respectate;
  • asigură confidenţialitatea datelor și a informaţiilor cuprinse în rapoartele de audit intern, precum și a documentelor care au fost comunicate în cadrul misiunii de audit intern.

(2) Serviciului antifraudă îi este interzis să comunice date şi informaţii privind activităţile de verificare, în lucru sau finalizate, precum şi să relaţioneze direct cu structurile/persoanele implicate, în afara acţiunilor de verificare. Pentru oricare alte situaţii, comunicarea se va efectua exclusiv prin intermediul Serviciului relaţii cu publicul şi comunicare și prin e-mail-ul direcției, antifraudă@apia.org.ro.

(3) Pentru evitarea conflictului de interese, consilierii din cadrul SAF nu vor fi implicaţi în activitatea de soluţionare a contestaţiilor formulate împotriva titlurilor de creanţă emise ca urmare a verificărilor desfăşurate de SAF. Contestaţiile împotriva acestor procese-verbale de constatare vor fi soluţionate de către o comisie, numită de directorul general al A.P.I.A., formată din persoane care nu au participat la efectuarea verificărilor contestate.

Art. 46. (1) Serviciul control intern, în exercitarea şi realizarea funcţiei de control intern în domeniul/activităţile specifice APIA, pentru asigurarea unui serviciu public stabil, profesionist, transparent, eficient şi imparţial, în conformitate cu prevederile legislaţiei naţionale şi europene, precum și dispozițiile procedurale interne în vigoare, îndeplineşte următoarele atribuţii:

  • realizează acţiuni de prevenire şi control intern, privind modul de derulare şi de gestionare a fondurilor europene şi naţionale în condiţii de legalitate, eficienţă şi economicitate, respectarea actelor normative şi procedurilor interne de către tot personalul APIA, după caz, în conformitate cuG. nr. 119/1999, Ordinul SGG nr. 600/2018, Codul administrativ, legislația europeană și națională incidentă faptelor sesizate și schemelor de plată care fac obiectul controlului, ROF al APIA aparat central, ROF-cadru al centrelor județene ale APIA, precum şi Regulamentul intern ale APIA;
  • realizează acţiuni de control, în baza sesizărilor/memoriilor/etc.,  pentru orice neregulă  sau suspiciune de fraudă provenite din mediul intern sau extern referitor la activitatea APIA, inclusiv pentru recomandările şi propunerile structurilor/instituţiilor/organismelor de control/audit naţionale şi europene care conţin implicaţii financiare cu privire la modul în care funcționarii de conducere și/sau de execuție din cadrul APIA aparat central, precum și din centrele județene și locale își îndeplinesc atribuțiile și sarcinile ce le revin;
  • cooperează cu alte instituţii de control ale statului (DLAF, DNA, MAI etc.), în vederea asigurării protecţiei intereselor financiare ale României şi Uniunii Europene și depistării neregulilor sau fraudelor privind funcționarii de conducere și/sau de execuție din cadrul APIA aparat central, precum și centrele județene și locale aflate în directă subordonare și coordonare, în legătură cu modul de derulare şi de gestionare a fondurilor europene şi naţionale provenite din bugetul Uniunii Europene (FEGA și FEADR), precum și din bugetul național (BN);
  • urmărește modul de implementare corespunzător a recomandărilor/propunerilor care conţin constatări cu implicaţii financiare sau constatări privind nerespectarea prevederilor legale și procedurale de către funcționarii APIA, formulate de organismele de control şi audit intern şi extern, naţionale şi europene, rezultate în urma controalelor efectuate de către structurile cu atribuţii de control din cadrul acestora, în conformitate cu legislaţia în vigoare şi în baza rezoluţiei directorului general al APIA;
  • primeşte şi înregistrează sesizări provenite din exteriorul/interiorul Agenţiei care îi sunt repartizate spre soluţionare de către directorul general al APIA. În urma unui proces de evaluare, analiză şi sinteză, SCI va efectua verificări proprii sau, după caz, cu aprobarea directorului general al APIA, direcţionează sesizările/memoriile, etc. primite către centrele judeţene ale APIA, spre competentă soluţionare, respectiv către alte instituţii abilitate pentru efectuarea cercetărilor specifice;
  • realizează acţiuni de prevenire şi control, în baza dispoziției/autosesizării directorului general al APIA sau a conducerii DACI, pentru orice neregulă sau suspiciune de fraudă sesizată în legătura cu nerespectarea și/sau neimplementarea prevederilor legale şi procedurale de către funcționarii APIA referitoare la activitățile efectuate în vederea acordării sprijinului financiar pentru schemele de plăţi directe şi ajutoare naţionale tranzitorii provenite din FEGA, FEADR și BN, gestionate de APIA de la bugetul Uniunii Europene și bugetul național al României;
  • formulează propuneri de eliminare/diminuare a deficiențelor constatate pentru remedierea acestora, precum și propuneri de cercetare administrativă sau penală, după caz, în cazurile în care în urma controalelor efectuate identifică factori de risc care favorizează nereguli, fraude, corupție, conflicte de interese și/sau situații de incompatibilitate, după caz;
  • elaborează și propune spre aprobare directorului general al APIA Planul anual de control intern preventiv și Tematica de control aferentă;
  • efectuează verificări privind respectarea standardelor de control intern managerial, la solicitarea sau cu aprobarea directorului general, pentru structurile din cadrul APIA central, județean și local, cu excepția celor care sunt de competența auditului intern, în conformitate cu prevederile Ordinului Secretariatului General al Guvernului nr. 600/2018 pentru aprobarea Codului controlului intern managerial al entităților publice, cu completările și modificările ulterioare;
  • potrivit art. 32 alin. (2) a) și b) din Anexa 7 a Codulului administrativ, Serviciul control intern poate efectua verificări ca urmare a solicitării Comisiei de disciplină din cadrul APIA aparat central privind faptele sesizate ca abatere disciplinară ale funcționarilor publici de execuție din cadrul APIA aparat central, respectiv ale funcționarilor publici de conducere din cadrul aparatului central sau centrelor județene (directori executivi și directori executivi adjuncți), după aprobarea prealabilă a acestei solicitări de către directorul general al APIA, iar la finalizare se întocmește o notă de control care va fi înaintată Comisiei de disciplină;
  • în baza ordinului de control, aprobat de directorul general al APIA, echipa de control DACI – SCI are acces la toate datele, documentele și informațiile care fac obiectul controlului, atât cele aflate pe suport letric, cât și cele pe suport informatic, , aflate la sediul/sediile APIA, la alte instituţii publice centrale/locale implicate, precum şi la sediile beneficiarilor sau a altor beneficiari care deţin informaţii şi documente necesare pentru clarificarea aspectelor verificate.. În acest sens, structurile APIA/persoanele implicate/ beneficiarii verificaţi au obligaţia de a furniza toate informaţiile şi documentele solicitate și care au legătură cu obiectul controlului, certificate “conform cu originalul”, cu mențiunea că nu mai dețin alte documente în afară de cele puse la dispoziție, precum și note explicative,  în termenul stabilit de către echipa de control din cadrul DACI-SCI;
  • întocmeşte note de control la finalizarea acțiunilor de control intern derulate, şi supune aprobării directorului general al APIA propuneri de reglementare/corectare/ sancţionare, în care se vor indica persoanele responsabile şi termenul de implementare a măsurilor dispuse. Urmare aprobării propunerilor formulate de echipele de control din cadrul SCI, în notele de control aprobate de conducerea APIA și transmise centrelor județene pentru implementare și comunicarea rezultatelor, acestea devin pentru structurile verificate măsuri obligatorii de implementat, în termenul indicat;
  • funcționarii SCI întocmesc şi prezintă, la solicitarea directorului general al APIA şi directorului DACI rapoarte, informări sau note privind activitatea proprie, după caz;
  • funcționarii SCI participă la programe de pregătire profesională, seminarii, work-shop-uri interne şi externe în domeniul asistenţei financiare a Uniunii Europene, precum şi în domeniul specific activităţii APIA și activității de control specifice DACI,  organizate de organizațiile/societățile/instituţiile de specialitate cu atribuţii în domeniu;
  • funcționarii SCI participă la lucrările diverselor colective de lucru organizate de APIA sau alte autorităţi pe probleme care vizează sfera sa de competenţe;
  • în baza modificărilor prevederilor legislaţiei naţionale şi europene aplicabile, precum şi a constatărilor rezultate din activitatea desfăşurată, funcționarii desemnați din cadrul SCI întocmesc şi actualizează prevederile din ROF – ul APIA aparat central privind atribuțiile SCI, precum și ale Pocedurii operaționale privind activitatea Serviciului control intern, conform prevederilor legale și procedurale în vigoare;
  • arhivează documentele pe care le întocmeşte în conformitate cu prevederile legale europene şi naţionale;
  • duce la îndeplinire orice altă sarcină dispusă de către directorul general al APIA sau directorul DACI, în domeniul activităţii de control intern.
  • personalul de conducere și de execuție, implicat în activitatea auditată, trebuie să prezinte documentele solicitate cu ocazia efectuării misiunilor de audit public intern la solicitarea echipei de audit intern;
  • documentele solicitate de către directorul Direcției audit intern/auditorii interni vor fi prezentate/comunicate, după caz, cu celeritate sau în termenul stabilit de aceștia, fie în original sau în copii certificate ‚,conform cu originalul’’ și semnate de persoana responsabilă;
  • elaborează şi transmite Direcției audit intern un plan de acţiune pentru implementarea recomandărilor avizate de către directorul general al APIA prin Raportul de audit intern;
  • asigură urmărirea aplicării planului de acţiune, respectiv implementarea recomandărilor la termenele stabilite prin planul de acţiune;
  • informează periodic Direcția audit intern sau la termenele stabilite de către DAI cu privire la stadiul de implementare a recomandărilor, progresele înregistrate şi termenele care nu sunt respectate;
  • asigură confidenţialitatea datelor și a informaţiilor cuprinse în rapoartele de audit intern, precum și a documentelor care au fost comunicate în cadrul misiunii de audit intern.

(2) Serviciului control intern îi este interzis să comunice date şi informaţii privind activităţile de control, în lucru sau finalizate, precum şi să relaţioneze direct cu structurile/persoanele implicate/verificate, în afara acţiunilor de verificare. Pentru oricare alte situaţii, comunicarea se va efectua exclusiv prin intermediul Serviciului relaţii cu publicul şi comunicare şi numai cu aprobarea şefilor ierarhici superiori.

Sari la conținut