Agenția de Plăți si Intervenție pentru Agricultură (APIA) aduce la cunoștința opiniei publice încheierea Campaniei de depunere fără penalități a Cererilor unice de plată.
Astfel, în perioada 01 martie – 16 mai 2022, au fost depuse 778.552 cereri unice de plată pentru o suprafață de 9.902.113 hectare.
La o analiză comparativă a datelor, se observă că față de anul anterior numărul cererilor a scăzut cu 36.739 cereri, în timp ce suprafața agricolă a crescut cu 9.844 ha. Confirmăm astfel că, de la an la an, fermierii sunt tot mai conștienți de importanța comasării terenurilor pentru a crește productivitatea și competitivitatea pe piață.
„Încă o campanie de primire a cererilor unice de plată derulată cu succes. Ca de fiecare dată am fost alături de fermieri pe tot parcusul procesului de depunere, astfel încât aceștia să-și depună cererile corect și la timp pentru a putea beneficia de finanțarea cuvenită. Vreau să-i felicit pe colegii din întreaga țară și pe fermieri deopotrivă și să le mulțumesc pentru mobilizarea exemplară și pentru că au înteles că doar împreună putem contrui o agricultură performantă și durabilă” a declarat Adrian PINTEA, director general APIA.
Precizăm că, în conformitate cu prevederile comunitare și naționale în vigoare, Campania de primire a cererilor unice de plată continuă timp de 25 de zile, respectiv până la data de 10 iunie 2022 inclusiv, cu aplicarea de penalități de 1% pentru fiecare zi de întârziere.
Felicitări echipa APIA, felicitări dragi fermieri!