Depunere documente doveditoare menținere activitate până la data de 31.12.2022 pentru beneficiarii ajutoarelor excepționale destinate producătorilor agricoli, sectoarele suin și avicol

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) reamintește că, până la data de  01 februarie 2023, beneficiarii ajutoarelor acordate în baza HG nr. 1053/2022 privind acordarea unor ajutoare excepţionale producătorilor agricoli, crescători din sectoarele suin şi avicol, care nu au accesat Măsura 14 – Bunăstarea animalelor, au obligația depunerii documentelor care fac dovada menţinerii activităţii până la data de 31 decembrie 2022, în conformitate cu prevederile art. 5 alin. (1) lit. c și alin. (2) lit.c.

Documentele justificative pentru perioada 1 august – 31 decembrie 2022 sunt mişcarea cumulată a efectivelor de suine, respectiv fişa urmăririi activităţii la păsări, inclusiv situaţia incubaţiei, după caz, însuşită prin semnătură de conducătorul unităţii, cu excepţia celor care se află în una dintre următoarele situaţii: faliment, lichidare, forţă majoră sau deţin exploataţii supuse restricţiilor sanitare veterinare privind mişcarea animalelor cauzate de bolile prevăzute la art. 5 alin. (1) lit. a) din Regulamentul (UE) 2016/429 al Parlamentului European şi al Consiliului din 9 martie 2016 privind bolile transmisibile ale animalelor şi de modificare şi de abrogare a anumitor acte din domeniul sănătăţii animalelor („Legea privind sănătatea animală”) și se depun la Centrele judeţene ale APIA, respectiv al municipiului Bucureşti unde s-au depus cererile de solicitare.

Fermierii care au accesat Măsura 14 – Bunăstarea animalelor nu mai depun documentele justificative prevăzute de HG nr. 1053/2022 dacă au depus decont justificativ pentru trim.III și/sau trim.IV sau documente de forță majoră.

Facem precizarea că în cazul în care se constată nerespectarea condiţiei mai sus prevăzute, beneficiarii schemei sunt obligaţi la restituirea contravalorii ajutorului excepțional. Recuperarea sumelor prevăzute se realizează potrivit prevederilor O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 142/2012, cu modificările şi completările ulterioare.

Fișiere atașate (1)

Sari la conținut