Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) demarează, de astăzi, 7 martie 2022, eliberarea de adeverințe pentru beneficiarii Măsurii 14 – Bunăstarea animalelor, care intenționează să acceseze credite în vederea finanțării activităților curente, de la instituțiile bancare și nebancare ce au încheiat convenții cu APIA, pentru anul de angajament 2022.
Astfel, potrivit convențiilor, la solicitarea scrisă a fermierului, APIA eliberează o adeverință prin care confirmă că acesta a depus cerere de plată aferentă anului de angajament 2022, pentru Măsura 14 – Plăți în favoarea bunăstării animalelor – pachetul a) porcine sau pachetul b) păsări.
Prin adeverință se confirmă valoarea de 85% din valoarea sumei solicitate în cererea de plată aferentă anului de angajament 2022.
Valoarea creditului va fi de până la 90% din suma înscrisă în adeverința cuvenită beneficiarului pentru Plățile privind bunăstarea animalelor, anul de angajament 2022.
Fondul de Garantare a Creditului Rural IFN – SA (FGCR) și Fondul Național de Garantare a Creditului pentru întreprinderi Mici și Mijlocii IFN – SA (FNGCIMM) garantează maxim 80% din valoarea fiecărui credit acordat de bănci fermierilor.
Reamintim fermierilor că potrivit Ordinului Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr.703/2013, cu modificările și completările ulterioare, sunt stabilite condițiile în care se vor încheia convențiile dintre instituțiile financiar-bancare și nebancare și APIA. Dobânda aferentă acordării creditelor va fi de RON-ROBOR 6M + maxim 2%.
În ce privește comisioanele practicate de instituțiile finanțatoare, APIA atrage atenția fermierilor care doresc să acceseze credite, să analizeze cu atenție sporită soluțiile de finanțare propuse de instituțiile financiar-bancare și nebancare în ceea ce privește costul acestora, astfel încât să aleagă modalitățile de finanțare care răspund cel mai bine necesităților proprii.
Până în prezent, APIA a încheiat Convenții cu următoarele instituții bancare și nebancare și cu cele două fonduri de garantare, respectiv Fondul de Garantare a Creditului Rural (FGCR) și Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici si Mijlocii (FNGCIMM):
- APIA – Alpha Bank – FGCR;
- APIA – BCR – FNGCIMM;
- APIA – BRD – FGCR;
- APIA – Creditcoop – FGCR;
- APIA – CEC Bank – FGCR/ FNGCIMM;
- APIA – Exim Bank/ FNGCIMM;
- APIA – First Bank – FGCR;
- APIA – Intesa SanPaolo – FGCR;
- APIA – OTP Bank – FGCR/FNGCIMM;
- APIA – Patria Bank – FGCR;
- APIA – Raiffeisen – FGCR;
- APIA – Banca Românească – FGCR;
- APIA – Banca Transilvania – FGCR;
- APIA – Techventures Bank- FGCR.
Toate convențiile încheiate între APIA, instituțiile bancare și nebancare, respectiv FGCR/ FNGCIMM vor fi postate pe site-ul instituției: www.apia.org.ro, în secțiunea Convenții, Acorduri, Protocoale.