Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că ieri, 18 august 2016, la sediul instituţiei a avut loc o videoconferinţă condusă de dl. ministru Achim Irimescu, la care a participat conducerea aparatului central și a centrelor judeţene ale Agenţiei, în care a fost analizat în detaliu fiecare judeţ în parte, stadiul autorizării și al plăţilor efectuate pentru cererile unice de plată. Cu această ocazie directorii executivi ai centrelor judeţene și-au asumat termenele până la care vor finaliza autorizarea plăţilor pentru cererile de plată fără probleme deosebite care ţin de dezvoltarea aplicaţiei sau de necesitatea clarificărilor cu fermierii pentru erorile depistate. Termenele asumate se întind cel mult până la jumătatea săptămânii viitoare, în funcţie de numărul de dosare din fiecare judeţ, cu condiţia să nu apară erori informatice. În urma acestei videoconferinţe, în cursul zilei de ieri, au fost autorizaţi la plată 4.214 fermieri.

Fișiere atașate (1)

Sari la conținut